În ziua de 22 decembrie 2021 prof.univ.dr. Ioan Muraru, șeful catedrei de drept constituțional, eminent jurist și un om de o frumusețe morală desăvârșită a plecat la cele veșnice, lăsând în urmă regrete și amintiri de neșters. Chipul său luminos va rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut, iar generozitatea sa, umanismul său vor servi ca model demn de urmat pentru multe generații de absolvenți ai facultăților de drept din România.
Ioan Muraru cobora din Bucovina istorică, având încrustate în conștiință dragostea pentru locurile natale, prețuirea valorilor neamului românesc și imensa capacitate de raportare la aceste valori. De fiecare dată când viața noastră era supusă presiunilor de toate felurile vorba sa înțeleaptă ne făcea să cugetăm înainte a lua o hotărâre – “ce te grăbești domnule, ce dau turcii?, stai jos, hai să ne mai convorbim!“
Activitatea sa universitară s-a remarcat prin onestitate, profunzime și perfectă stăpânire a argumentelor. A făcut parte din colectivul de specialiști care au elaborat tezele primei Constituții democratice de după anul 1990. A fost președinte al Curții Constituționale și Avocat al Poporului, instituții create de noua Constituție. Este membru titular al Academiei de Științe Juridice, președinte de secție.
Plecarea sa lasă un imens gol în cultura juridică românească. Prietenii săi, colegii și studenții îi vor păstra vie imaginea sufletului său nobil.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!