Despre noi


În cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor funcționează două programe de licență acreditate ARACIS, respectiv „Contabilitate și Informatică de Gestiune” și „Administrarea Afacerilor”. Pentru ambele programe, studiile se desfășoară atât în regim de IF (învățământ cu frecvență), cât și în regim de ID (învățământ la distanță) și au o durată de pregătire de trei ani, în care sunt incluse șase semestre cu module de predare și seminarizare, pregătire practică, activități de laborator, proiecte economice.

De asemenea, în cadrul acestei facultăți sunt organizate următoarele programe de studii universitare de masterat cu durata de doi ani, acreditate ARACIS: „Management Contabil, Audit și Expertiză Contabilă”, „Contabilitatea și Auditul Entităților Economice” și „Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor”.

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor are o misiune didactică, de pregătire a viitorilor economiști la un înalt nivel de competență în domeniu, și o misiune științifică, de cercetare fundamentală și aplicativă. Armonizarea și corelarea activității didactice cu cea de cercetare științifică constituie factorul esențial pentru crearea unui sistem universitar eficient, care să asigure formarea de specialiști de înaltă calificare în profesii necesare și recunoscute pe piața muncii. Prin participarea la stagii de practică și la activități de cercetare (prin intermediul cercurilor științifice și al sesiunilor științifice studențești), prin participarea la mobilități Erasmus, prin utilizarea facilităților informatice și de documentare (bibliotecă, săli de lectură), a bazei materiale a universității (săli și terenuri de sport, cămin studențesc), prin posibilitatea completării studiilor de licență cu studii de masterat, studenții Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor se vor bucura de oportunități sporite pentru angajare.
Mai mult